Cel mai bogat om sărac

Dacă L-am fi întâlnit pe Domnul Isus în zilele în care a umblat pe pământ, poate că, privind la înfățișarea Lui simplă, la hainele fără strălucire, la pașii obosiți și la viața lipsită de bogății pământești, am fi fost ispitiți să credem că înaintea noastră se află un om sărac. Nu avea palate, nu purta haine scumpe, nu era înconjurat de slujitori și nu avea averi pe care să le arate oamenilor. Uneori nici măcar un loc al Lui unde să-Și plece capul nu avea. Și totuși, sub acea înfățișare smerită se afla cel mai bogat Om care a pășit vreodată pe pământ, pentru că cerul îi aparținea, pământul era al Lui, mările și munții erau lucrarea mâinilor Sale, iar toate comorile universului erau înaintea Lui.

Ce taină este să-L privești pe Cel care avea totul și să-L vezi trăind ca și cum nu ar avea nimic! Cel care putea porunci îngerilor a ales să meargă pe drumurile prăfuite ale Galileii, Cel care era Stăpân peste toate a primit să fie hrănit uneori din puținul altora, iar Cel care putea avea cele mai strălucitoare palate a ales să fie aproape de cei săraci, de bolnavi, de flămânzi și de cei pe care societatea îi trecea cu vederea. Nu Și-a folosit bogăția pentru a Se înălța pe Sine, ci a venit să ridice oameni. Nu a strâns comori pentru pământ, ci a deschis oamenilor drumul spre o comoară care nu putrezește și nu poate fi furată.

Privește-L în mulțime: nu are aur la brâu, nu are o casă impunătoare în spate și nu este însoțit de oameni care să-i poarte averile. În jurul Lui sunt oameni flămânzi, oameni bolnavi, oameni care plâng și oameni care nu mai au nici-o speranță. Și tocmai aici se vede adevărata Lui bogăție: deși nu avea pâini pentru toată mulțimea în sensul în care le înțelegem noi, a făcut din puținul unui copil hrană pentru mii; deși nu avea bogății de împărțit, a dat vindecare, iertare, pace și speranță; deși nu avea un tron de aur, oamenii veneau înaintea Lui și găseau ceva ce nici-un împărat pământesc nu le putea oferi.

Când privesc această imagine și o compar cu lumea de astăzi, mă doare diferența. Trăim într-o vreme în care unii au case atât de mari încât abia mai știu câte camere au, mașini atât de scumpe încât prețul lor ar putea hrăni o familie ani întregi și mese atât de încărcate încât mâncarea rămasă ajunge la gunoi. Și totuși, uneori, chiar în apropierea acestor oameni bogați, se află cineva care nu știe ce va pune mâine pe masă. Un om doarme într-o mașină, altul caută prin containere, o mamă își împarte puțina pâine cu copiii, iar noi trecem pe lângă toate acestea și ne vedem de viața noastră, preocupați să avem încă puțin mai mult.

Nu bogăția este păcatul, ci inima care nu mai vede. Nu faptul că ai o casă frumoasă este problema, ci faptul că poți avea o casă plină și să nu existe loc în inima ta pentru omul care stă flămând la poartă. Poți avea haine scumpe și să fii sărac înaintea lui Dumnezeu dacă nu mai poți vedea golul altuia. Poți avea conturi pline și o masă întinsă, dar dacă lângă tine mișună oameni flămânzi, iar tu nu simți nimic, ce folos are toată această bogăție pentru sufletul tău?

Domnul Isus ne-a arătat o altfel de bogăție. El avea totul și a ales să Se golească pe Sine pentru alții. A avut cerul și a coborât pe pământ. A avut slavă și a primit smerenia. A avut totul și a ales să dăruiască. De aceea, când mă gândesc la El, nu pot să nu mă întreb cât de mult ne-am îndepărtat noi de această imagine. Ne place să vorbim despre binecuvântare, despre belșug și despre ceea ce Dumnezeu ne poate da, dar cât de rar vorbim despre ceea ce putem noi să dăm celui care nu are.

Poate că Dumnezeu nu ne va cere niciodată să hrănim mii de oameni, dar ne poate pune în față un om flămând. Poate că nu ne va cere să schimbăm lumea întreagă, dar ne poate da ocazia să schimbăm ziua unui om printr-o pâine, o haină, un ajutor sau o mână întinsă. Și poate că, uneori, cel pe care îl trecem cu vederea este chiar omul prin care Dumnezeu ne privește și ne întreabă ce am făcut cu ceea ce ne-a încredințat.

Într-o zi, toate bogățiile pe care le vedem astăzi vor rămâne în urmă. Casele vor rămâne goale, mașinile vor rămâne, hainele vor rămâne, iar banii vor rămâne în conturi sau în mâinile altora. Nimic din toate acestea nu va putea fi luat dincolo de mormânt. Dar iubirea oferită, pâinea împărțită, mâna întinsă și binele făcut unui om necăjit nu sunt pierdute înaintea lui Dumnezeu.

De aceea, poate că ar trebui să ne întrebăm mai puțin cât de bogați suntem înaintea oamenilor și mai mult cât de bogați suntem înaintea cerului. Pentru că poți să pari sărac înaintea lumii și să fii bogat înaintea lui Dumnezeu, așa cum a fost Domnul Isus, dar poți și să pari foarte bogat înaintea oamenilor și să fii sărac în fața cerului. Adevărata bogăție nu este ceea ce reușim să strângem în jurul nostru, ci ceea ce reușim să dăruim fără să așteptăm nimic în schimb.

Domnul Isus a trecut prin această lume fără palate, fără averi și fără strălucirea pe care oamenii o caută astăzi, dar oriunde mergea lăsa în urmă vieți schimbate, inimi ridicate și oameni care plecau cu speranță. El părea sărac în ochii lumii, dar purta în Sine bogăția cerului.

Și poate că aceasta este imaginea de care avem nevoie astăzi: să privim la Cel mai bogat Om care a trăit vreodată și să învățăm de la El că adevărata bogăție nu stă în ceea ce avem, ci în ceea ce suntem dispuși să dăruim. Căci într-o lume în care unii își construiesc palate în timp ce alții caută o bucată de pâine, cea mai frumoasă avere pe care o putem avea este o inimă în care Dumnezeu încă mai poate găsi loc pentru cel flămând, pentru cel sărac și pentru cel care nu mai are pe nimeni.
Diana G. U.